Prima pagina
Propuneri legislative Comunicate Consultanta Programe Active disponibile Protocoale Public Info
Structuri







Comunicate
ANIMMC susţine cu 12 miliarde de lei educarea şi informarea comercianţilor

Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie a oficializat prin Ordinul nr 47 din 1 aprilie a.c. al preşedintelui său, Eugen Ovidiu Chirovici, procedura de aplicare a Programului pentru educarea şi informarea comercianţilor

Programul facilitează îmbunătăţirea performanţelor economice şi tehnice ale comercianţilor, creşterea gradului de pregătire a personalului, prin utilizarea serviciilor specializate de instruire, dezvoltare a aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoaşterea şi gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea pieţelor şi integrarea României în Uniunea Europeană, promovarea investiţiilor în comerţ şi servicii prin creşterea potenţialului de utilizare a mijloacelor moderne de evidenţă a gestiunii, precum şi îmbunătăţirea accesului agenţilor economici, persoane fizice sau juridice autorizate, la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii .

Bugetul alocat Programului pentru anul 2005 este de 12 miliarde de lei , iar beneficiarii sunt agenţii economici , persoane juridice (societăţi comerciale/societăţi cooperative) şi persoane fizice/asociaţii familiale autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Se facilitează astfel participarea la cursuri de instruire pentru formare/calificare profesională, participarea la cursuri privind noţiuni fundamentale de igienă pentru comercianţi, necesare în activităţile de comercializare a produselor alimentare, participarea la cursuri de specializare / perfecţionare profesională pentru dobândirea de competenţe profesionale suplimentare, aprofundarea cunoştinţelor de specialitate, managementul calităţii mărfurilor, contabilitate şi alte cursuri cu tematici adecvate, instruirea teoretico-practică pentru dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi privind utilizarea tehnicii de calcul şi informatizarea activităţilor specifice comerţului, serviciilor şi alimentaţiei publice, achiziţionarea de calculatoare (tip PC, inclusiv sisteme portabile, achiziţionarea de cititoare pentru cod cu bare, achiziţionarea de cântare electronice cu printer pentru etichetare inclus, achiziţionarea de aparate de marcat electronice fiscale, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a activităţii comerciantului.

Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile oferită beneficiarilor selectaţi reprezintă echivalentul a 60% din valoarea fiecărei cheltuieli eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar fără să depăşească plafoanele maxime stabilite pentru fiecare activitate eligibilă

Biroul de presa
Cautare
Cautare companii consultanta
Noutati
 
Newsletter
Adresa dvs. de email:
Curs valutar
Convertor valutar