Prima pagina
Propuneri legislative Comunicate Consultanta Programe Active disponibile Protocoale Public Info
Structuri







Propuneri legislative
Expunere de motive

Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005 - 2008 aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 24/2004 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1265/29 decembrie 2004, politica Guvernului României în ceea ce priveşte mediul de afaceri este centrată pe susţinerea întreprinzătorilor privaţi şi stimularea liberei iniţiative.

Pentru atingerea acestor obiective este necesară înlăturarea obstacolelor din calea iniţiativei private şi conştientizarea faptului că prosperitatea cetăţeanului se regăseşte într-o economie de piaţă funcţională, care, la rândul ei, nu poate exista în afara statului de drept, a proprietăţii private, a unei clase de mijloc puternice.

De altfel, Strategia Guvernamentală pentru susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru perioada 2004-2008, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1280/2004, recunoaşte importanţa sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, indiferent de forma lor de organizare (societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale), ca bază pentru dezvoltarea unei economii moderne şi dinamice.

În acest context, stabilirea restrictivă a activităţilor economice care ar putea fi exercitate ca persoană fizică autorizată sau ca asociaţie familială este de natură a contribui la neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei Statului prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţia României, republicată, şi de a limita accesul liber al persoanei la o activitate economică ca parte a dreptului la libertate economică stabilit în art. 45 din legea fundamentală.

În scopul eliminării acestor bariere ale exercitării iniţiativei private, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, organizat prin Hotărârea Guvernului nr. 753/2003 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 2007/2004, în realizarea rolului său de susţinere a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum acestea sunt definite prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, propune prezentul proiect de lege pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

Proiectul de lege are ca principal obiectiv extinderea sferei activităţilor care pot fi exercitate ca persoană fizică autorizată sau ca asociaţie familială la toate activităţile economice codificate conform Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002.

Modificarea Legii nr. 300/2004 este determinată de numeroasele sesizări – adresate Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie atât în scris cât şi telefonic – ale persoanelor implicate în mod direct în aplicarea normelor legale referitoare la autorizarea desfăşurării de activităţi economice ca persoane fizice autorizate sau ca asociaţii familiale (persoanele cu spirit întreprinzător şi instituţiile implicate), precum şi de necesitatea eliminării în cel mai scurt timp a limitării desfăşurării unor astfel de activităţi.

Menţinerea situaţiei actuale este de natură a îngrădi accesul liber al persoanei la o activitate economică ca parte a dreptului la libertate economică stabilit în art. 45 din Legea fundamentală, cu consecinţe grave asupra dezvoltării unui mediu economic bazat pe liberă iniţiativă şi concurenţă.

Faţă de cele prezentate, în temeiul art. 7 şi art. 8 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, vă supunem spre analiză şi avizare proiectul de lege pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

Ministru de stat pentru coordonarea activităţilor

din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii

Gheorghe COPOS
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru

Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie

Eugen Ovidiu CHIROVICI

AVIZEAZĂ FAVORABIL:

Şeful Cancelariei Primului-Ministru

Aleodor Marian FRÂNCU

Ministrul integrării europene,

Ene DINGA

Ministrul finanţelor publice,

Ionel POPESCU

Ministrul administraţiei şi internelor

Vasile BLAGA

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe BARBU

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mircea MICLEA

Ministrul justiţiei,

Monica Luisa MACOVEI

Secretar General

Bogdan Dumitrache

Consilier Juridic

Raluca Ciupitu-Istrate

Cautare
Cautare companii consultanta
Noutati
 
Newsletter
Adresa dvs. de email:
Curs valutar
Convertor valutar